Un tânăr de 23 de ani a murit, după ce maşina pe care o conducea a ieşit de pe şosea într-o curbă, iar pe fondul vitezei mari a ajuns în curtea unei case de pe raza localităţii ieşene Sârca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 4.00.

Şoferul a fost proiectat în afara autoturismului. Un echipaj al ambulanţei a ajuns la faţa locului, însă tânărul aflat la volan era deja mort. El a suferit un traumatism cranio-cerebral sever.

Potrivit medicilor, familia tânărului a reuşit să-l identifice după haine.

El era singur în maşină şi se deplasa dinspre Iaşi spre Târgu Frumos.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.