Patru persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital, în urma unui accident petrecut, vineri seară, pe un drum comunal din judeţul Iaşi, fiind implicate un microbuz şi un autoturism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a petrecut pe un drum comunal din satul Hărpăşeşti, comuna Popeşti, din judeţul Iaşi.

Potrivit poliţiştilor, şoferul unui microbuz a pierdut controlul volanului într-o curbă, a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism, care circula regulamentar. În cele două maşini se aflau cel puţin zece persoane.

Patru persoane au fost rănite, trei dintre victime fiind transportate la Spitalul "Sfântul Spiridon", iar una la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Toate persoanele rănite sunt conştiente şi se află în afara oricărui pericol.

Poliţiştii susţin că pe numele şoferului microbuzului a fost deschis dosar penal, cercetările în acest caz fiind în desfăşurare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.