Un copil de 12 ani din Iaşi a ajuns la spital, luni, cu traumatism cranio-cerebral, după ce a fost lovit pe trotuar de un cablu care se agăţase de trapa unui autobuz aflat în mers.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a petrecut luni în cartierul ieşean Galata. Copilul aştepta la semafor într-o intersecţie şi a fost lovit de un cablu, care a fost agăţat de trapa unui autobuz.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei, minorul fiind transportat la Spitalul de Copii Sfânta Maria în stare de inconştienţă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Am fost solicitaţi prin 112 să intervenim pentru un copil lovit de un cablu în Galata. Minorul a fost găsit cu traumatism cranio-facial, comoţie cerebrală, plăgi tăiate de cablu în regiunea buzelor, fractură de maxilar şi fracturi dentare. Victima a fost transferată la Spitalul de Copii Sfânta Maria”, a declarat Neculai Pralea, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă din Iaşi.

Conducerea societăţii locale de transport susţine că regretă incidentul, precizând că este vorba despre un cablu TV, care este posibil să fi fost afectat în urma furtunii violente de vineri.

Poliţiştii ieşeni au declanşat cercetări în acest caz.

Totodată, a fost deschis dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.