Doi cetăţeni bulgari, care au fost prinşi de poliţiştii din Ialomiţa în timp ce transportau 30 de cetăţeni afgani care nu au putut prezenta acte de intrare în România, au fost reţinuţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa ,  din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au depistat doi cetăţeni bulgari, bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic de migranţi. La data de 18 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti au depistat, în trafic, pe raza municipiului Feteşti, un microbuz condus de un cetăţean bulgar de 28 de ani, care era însoţit de un conaţional în vârstă de 29 de ani”, a transmis, miercuri, IPJ Ialomiţa.

Sursa citată a precizat că, în urma controlului efectuat de către poliţişti asupra mijlocului de transport, în interior au fost depistate 30 de persoane, cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani.

”Având în vedere că persoanele depistate nu au putut face dovada intrării legale pe teritoriul României şi nu au putut prezenta documente de şedere legală, au fost conduse la sediul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti. În urma verificărilor a reieşit că sunt cetăţeni de naţionalitate afgană, care au declarat că au tranzitat frontiera pedestru, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au precizat că, în cursul zilei de 18 aprilie, a fost continuată urmărirea penală faţă de cei doi bărbaţi, de cetăţenie bulgară, bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic de migranţi.

”Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile au fost prezentaţi instanţei,  care a dispus arestarea pentru 30 de zile a acostora. Cei în cauză au fost încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii de la Transporturi au efectuat urmărirea penală sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomiţa. 

De asemenea aceştia au colaborat cu reprezentaţii Gărzii de Coastă şi ai Biroului pentru Imigrări Ialomiţa,  în vederea repatrierii acestora.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.