Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, duminică seară, într-un accident rutier produs în judeţul Ialomiţa, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar vehicul s-a răsturnat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)  Ialomiţa, accidentul a avut loc între localităţile Ciochina şi Orboieşti, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar maşina a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. 
 
"În urma impactului au rezultat patru victime: una inconştientă, iar trei victime (un adult şi doi copii minori) conştiente, cooperante. Toate cele patru victime au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenţiei, ulterior fiind preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, pentru investigaţii medicale suplimentare”, transmite ISU Ialomiţa.
 
La locul accidentului au intervenit trei echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.