Un bărbat de 40 de ani şi o tânără de 18 ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, miercuri, în judeţul Hunedoara, pe DN 76, în localitatea Vălişoara. Primul care a ajus la locul producerii accidentului a fost un jandarm care a şi acordat primul ajutor celor două victime, până la sosirea echipajelor medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia din Brad a fost sesizată, în urma unui apel la numărul de urgenţe 112 că a avut loc un accident rutier pe DN 76 în localitatea Vălişoara.
 
”Poliţiştii ajunşi la faţa locului, au constatat  că, un bărbat  în vârstă de de 40 de ani  din localitatea  Criscior, în timp ce conducea un autoturism pe DN 76, din direcţia  Brad spre Deva, într-o curbă deosebit de periculoasă  spre dreapta, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, pătrunzând pe contrasens, unde a acroşat  frontal un alt autoturism condus de către un bărbat din judeţul Bihor. În urma acestui eveniment  rutier au rezultat  doar pagube materiale. Bărbatul în vârstă de 40 de ani, împreună  cu o tânără  în vârstă de 18 ani în calitate de  pasageră  au coborât  din  autoturism pentru a verifica starea autoturismului implicat în  evenimentul rutier”, transmite IPJ Hunedoara. 
 
Potrivit sursei citate, în timp  ce aceştia  se aflau pe partea carosabilă, au fost acroşaţi  de către  un alt autoturism condus de către un  bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Orăştie, care care se deplasa cu autoturismul pe direcţia  Brad-Deva,  proiectându-i  pe celălalt  sens de mers, într-un  autoturism  condus de un tânăr  în  vârstă de 26 de ani, cetăţean  german, care se  deplasa cu  autoturismul  pe sensul de mers Deva-Brad. 
 
”În urma evenimentului rutier, a rezultat  vătămarea  corporală  a bărbatului  în  vârstă de 40 de ani şi a tinerei  de 18 ani, care au fost transportaţi de catre  echipajele medicale  sosite  la locul  accidentului, la spital  în vederea  acordării de îngrijiri medicale”, mai transmite IPJ Hunedoara.
 
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
 
De menţionat că primul care a ajuns la locul accidentului a fost un jandarm care a acordat primul ajutor celor două victime, deşi se afla în concediu de odihnă.
 
”Un bărbat a fost astăzi salvat de colegul nostru, plutonier adjutant Ghilă Sergiu care deplasându-se spre localitatea Ormindea a observat 4 maşini care aveau avariile pornite. Acesta a coborât imediat din maşină şi a observat că două persoane, un bărbat respectiv o femeie, erau lovite în urma unui accident rutier. Bărbatul se afla sprijinit de maşină, conştient, însă sângera abundent, având plăgi deschise la nivelul braţelor şi picioarelor. Jandarmul hunedorean având trusa de prim ajutor din maşina sa şi cu ajutorul persoanelor prezente în jur a acţionat imediat cu o cămaşă şi comprese pentru a opri sângerarea până la sosirea echipajului SMURD”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara.
 
Plutonierul adjutant Ghilă Sergiu nu este la prima faptă de acest gen, fiind premiat de curând cu diplomă de excelenţă la categoria “Cel mai bun jandarm”
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.