Două persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, într-un accident produs pe Drumul Naţional 66, între Haţeg şi Deva, fiind implicate două autoturisme şi un camion, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului într-o curbă. Traficul în zonă a fost blocat mai mult de o oră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat, pentru News.ro, că două autoturisme şi un autocamion au fost implicate în accidentul rutier de pe DN 66.

”Deocamdată, din primele informaţii se pare că unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului. Sunt foarte multe curbe în acea zonă. Două persoane au fost transportate la spital. Nu a fost nevoie de descarcerare”, a declarat Bogdan Niţu.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Traficul rutier a fost blocat în zona accidentului, mai mult de o oră.

Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum a avut loc accidentul şi cine se face vinovat de producerea acestuia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.