O elevă de 16 ani de la o unitate de învăţământ din Haţeg, judeţul Hunedoara, a ajuns la spital, marţi, după ce a fost lovită de fratele unei colege. Anterior, victima a fost implicată într-un conflict cu sora agresorului. Poliţiştii au deschis dosar penal, în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, marţi, poliţiştii au fost sesizaţi la numărul de urgenţe 112 că în incinta unei unităţi de învăţământ din Haţeg, două eleve au fost implicate într-o altercaţie.

”În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că, pe holul unităţii de învăţământ, în cursul pauzei, a avut loc un conflict între două eleve, în vârstă de 15 şi 16 ani, iar una dintre ele, în vârstă de 15 ani, şi-a chemat în ajutor fratele în vârstă de 18 ani, deoarece se simţea ameninţată. Acesta, fiind elev al aceleiaşi unităţi şcolare, a venit în scurt timp şi a lovit-o pe eleva în vârstă de 16 ani, după care a ieşit în curtea unităţii şcolare”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, eleva lovită de tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de către o ambulanţă şi transportată la U.P.U. Haţeg, de unde a fost transferată la Spitalul Judeţean Hunedoara-Deva.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în vederea stabilirii circumstanţelor în care a avut loc fapta şi a luării măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.