Un accident spectaculos a avut loc, sâmbătă, în judeţul Harghita, unde un autoturism a ajuns în albia râului Târnava. Echipele de intervenţie au găsit în maşină o singură persoană, care a fost rănită uşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Feliceni spre Cristuru Secuiesc. Un autoturism a căzut, în albia râului Târnava, în zona unui pod care traversează apa. Echipajele de intervenţie au găsit, la faţa locului, o singură persoană. 
„Persoana aflată în interior a fost scoasă din autoturism fără leziuni vizibile, fiind preluată şi transportată la spital de către echipajul SMURD”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
La locul evenimentului au intervenit pompierii Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.