Un bărbat de 54 de ani din judeţul Harghita este suspectat că a furat o cruce din bronz aplicată pe coroana unei steme istorice din calcar, din Odorheiu Secuiesc. Vineri, la locuinţa suspectului a fost făcută o percheziţie, dar obiectul nu a fost găsit.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc – Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei Nr. 4 Poliţie Rurală şi ai Biroului Criminalistic, sub coordonarea procurorului de caz, au făcut, vineri, o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 54 de ani, din comuna Satu Mare, judeţul Harghita, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru furt şi distrugere.
Evenimente
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că persoana în cauză este bănuită că, în perioada 2-4 octombrie a.c., ar fi sustras o cruce din bronz aplicată pe coroana unei steme istorice din calcar, amplasată în municipiul Odorheiu Secuiesc. În urma efectuării percheziţiei, obiectul sustras nu a fost recuperat”, a arătat Poliţia.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt, strângerii probatoriului şi documentării activităţii infracţionale a bărbatului.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.