Eurodeputatul Maria Grapini spune că românii pe care i-a invitat la Bruxelles sunt bine, iar avionul în care aceştia se aflau şi care ar fi trebuit să aterizeze în capitala Belgiei a fost redirecţionat pe aeroportul din Amsterdam. Oamenii urmează să se întoarcă în ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este vorba de un grup de 30 de oameni din Timiş, Galaţi şi Bucureşti, între care 18 sunt din Timiş, care urmau să ajungă la Bruxelles, la invitaţia mea. Am vorbit cu ei, sunt bine, au fost redirecţionaţi la Amsterdam. În urma discuţiilor, am decis la sugestia mea şi la decizia lor să se întoarcă în ţară pentru că la Bruxelles oricum nu pot să le fac program pentru că este totul închis. Am vorbit şi la Tarom deja să îi ducă acasă”, a declarat, marţi, pentru News.ro, Maria Grapini.

Ea a mai spus că grupul respectiv era format din nouă profesori din Lugoj, de la Fundaţia Pro Arta, mai multe persoane din Timişoara, Ghiroda şi Topolovăţu Mare din Timiş, dar şi artişti plastici din Galaţi, precum şi câţiva tineri din Bucureşti care au participat la un internship şi care au fost premiaţi cu această excursie. De asemenea, din grup făceau parte şi două femei însărcinate.

”Le-am spus celor din grup că excursia rămâne valabilă şi că îi voi rechema atunci când lucrurile se vor linişti”, a mai spus europarlamentarul.

Maria Grapini a mai declarat, pentru News.ro, că se află la Bruxelles, în clădirea Parlamentului European, este foarte speriată şi îşi pune problema cum se va întoarce în România.

”Sunt speriată pentru că şi eu trebuie să mă întorc în ţară. Joi avem întâlnire cu premierul. Programul este dat peste cap. Stăm acum în clădire şi aşteptăm să vedem ce se poate face. O să vedem ce mesaje primim. Rămânem în clădire. Se aud sirene, maşini”, a mai spus Grapini.

Maria Grapini declara, pentru News.ro, că un grup de 30 de români au sosit pe aeroportul din Bruxelles la ora locală 9.00, la invitaţia ei, ea susţinând că a încercat să îi contacteze după ce s-au produs exploziile, dar că nu a reuşit.

”Au ajuns la ora 9.00, ora din Belgia, pe aeroport. De atunci nu am reuşit să dau de ei. Am trimis acolo doi asistenţi de-ai mei. Aştept veşti de la ei”, spunea Grapini.

Un număr de 21 de persoane au fost ucise, iar câteva zeci au fost rănite în şase explozii produse la Bruxelles: două dintre ele pe aeroport, iar alte patru la metrou. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.