Şapte persoane suspectate de trafic de droguri au fost reţinute, după efectuarea a 12 percheziţii în judeţele Gorj, Dolj şi Argeş. 23 de persoane au fost audiate. Gruparea vindea drogurile în special adolescenţilor şi tinerilor, cu preţuri cuprinse între 30 şi 50 de lei pentru un plic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii DIICOT au dispus, sâmbătă, reţinerea a şapte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”În cauză s-a reţinut faptul că, de la începutul anului 2020, inculpatul M.A.C. a iniţiat şi a constituit, în municipiul Târgu Jiu, împreună cu alte persoane, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În concret, inculpatul M.A.C. coordona activitatea grupului infracţional organizat, ai căror membrii efectuau deplasări la intervale regulate de timp, pe raza municipiului Craiova, de unde achiziţionau diverse cantităţi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de la inculpatul C.A.E”, au transmis procurorii.

Potrivit acestora, după procurarea produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, acestea erau transportate în municipiul Târgu Jiu, porţionate, ambalate şi vândute în schimbul sumei de 50 lei/pacheţel, la diverşi consumatori de pe raza judeţului Gorj şi a municipiului Târgu Jiu, cu preponderenţă adolescenţi.

”În cadrul grupului infracţional organizat, o parte dintre membri se ocupau cu vânzarea cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către diverşi consumatori, tranzacţiile efectuându-se cu preponderenţă în cartierul 9 Mai şi în imediata apropiere a unui liceu din municipiul Târgu Jiu. Pe parcursul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că, în anul 2020, la nivelul municipiului Târgu Jiu s-a mai constituit un alt grup infracţional organizat iniţiat de inculpatul C.V.R. împreună cu alte 3 persoane. Membrii acestui grup infracţional organizat se aprovizionau cu substanţe active necesare preparării produselor etnobotanice noi de la inculpatul M.M.M., care, pentru a evita deconspirarea activităţii infracţionale, locuia în diverse imobile închiriate în regim hotelier în municipiul Craiova, oraşul Bechet şi municipiul Piteşti”, au mai transmis procurorii.

Potrivit anchetatorilor, produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive erau porţionate, ambalate şi apoi vândute cu preponderenţă către persoane tinere, de pe raza municipiului Târgu Jiu şi a judeţului Gorj, la preţuri cuprinse între 30 şi 50 lei/doza în funcţie de cantitatea dorită.

Între cele două grupuri infracţionale organizate existau interacţiuni şi elemente comune în ceea ce priveşte achiziţionarea şi distribuirea produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”La data de 17.07.2020, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj au efectuat un număr de 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Gorj Dolj şi Argeş, în urma cărora au fost ridicate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, droguri de risc, 23 telefoane mobile, cinci cântare electronice, două stick-uri de memorie, patru grindere, sume de bani, un pistol cu aer comprimat şi bunuri folosite la ambalarea drogurilor”, au mai prcizat procurorii.

În cursul zilei de sâmbătă , inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.