Gorj: Doi răniţi, după ce ATV-ul pe care se aflau a ieşit de pe drum şi s-a izbit violent de un copac/ Una dintre victime, în stare critică

Gorj: Doi răniţi, după ce ATV-ul pe care se aflau a ieşit de pe drum şi s-a izbit violent de un copac/ Una dintre victime, în stare critică
FOTO: Salvamont Romania

Două persoane au fost rănite, vineri, după ce ATV-ul pe care se aflau a scăpat de sub control, a ieşit de pe drum şi s-a izbit violent de un copac, în judeţul Gorj. Persoana care conducea a fost găsită de salvamontişti în stare critică. Ambii răniţi au fost predaţi unui echipaj de ambulanţă.

Salvamontiştii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj au intervenit, vineri, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident grav, soldat cu două victime aflate pe un ATV.

”Vehiculul a fost scăpat de sub control, a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un copac. Impactul a fost puternic, iar ambele persoane au suferit traumatisme, cea mai grav afectată fiind persoana care conducea. Aceasta a prezentat multiple leziuni şi episoade de pierdere a stării de conştienţă, situaţia fiind una critică”, a informat Salvamont.

Salvamontiştii aflaţi în tura operativă din Baza Salvamont Rânca au intervenit pentru stabilizarea victimelor, acordând primul ajutor medical necesar. În lipsa unui elicopter disponibil pentru preluare rapidă, răniţii au fost predaţi echipajului de ambulanţă sosit la locul intervenţiei, pentru transportul de urgenţă către spital.

În acest context, Salvamont România atrage atenţia tuturor celor care utilizează ATV-uri în scop recreativ, fie ele închiriate sau proprietate personală - ca în acest caz, că aceste vehicule sunt extrem de puternice şi pot deveni rapid periculoase.

”Utilizarea lor necesită abilităţi specifice şi experienţă, iar pierderea controlului poate duce, în doar câteva secunde, la accidente cu urmări grave sau chiar fatale”, avertizează Salvamont.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor