Giurgiu - Incendiu în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă. A fost transmis mesaj RO-ALERT şi a fost sesizată Garda de Mediu - FOTO

Giurgiu - Incendiu în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă. A fost transmis mesaj RO-ALERT şi a fost sesizată Garda de Mediu - FOTO

Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă noaptea în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă din localitatea Zorile, comuna Grădinari, judeţul Giurgiu, focul manifestându-se pe o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi. A fost transmis mesaj RO-ALERT şi a fost sesizată Garda de Mediu.

”Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această noapte, pentru stingerea unui incendiu în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă din localitatea Zorile, comuna Grădinari. Incendiul se maniestă pe o suprafaţă de aproximativ 5000 mp. Având în vedere cantitatea mare de fum degajată, a fost transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Grădinari şi Buturugeni, fiind sesizată Garda de Mediu”, informează sâmbătă dimineaţă ISU Giurgiu.
 
La faţa locului au fost direcţionate şapte autospeciale de stingere, două cisterne, o autospecială prevăzută cu instalaţie de hidroperforare, o descarcerare din cadrul ISU Giurgiu şi ISU Bucureşti-Ilfov, autospeciala cu roboţi, o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ şi poliţia.
 
A fost folosit şi un buldoexcavator, pentru a elibera căile de acces în zonele afectate.
 
Acţiunea de atingere se desfăşoară pe mai multe sectoare de intervenţie, protejându-se inclusiv zonele din apropierea locuinţelor.
 
În prezent, incendiul este localizat.
 
Operaţiunile vor continua până la stingerea completă a incendiului şi eliminarea riscurilor, fiind vorba despre o cantitate mare de deşeuri din plastic.
 
Cetăţenilor li se recomandă să evite zona, să închidă ferestrele şi să nu se expună la fum.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră