Dr. Silvia Nica, purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Capitală, unitate sanitară unde a ajuns de urgenţă femeia atacată de câini pe un câmp din zona Lacul Morii a declarat pentru News.ro care este acum starea femeii în vârstă de 43 de ani. Victima a ajuns conştientă la spital, însă a intrat imediat în sala de operaţie din cauza rănilor profunde pe care le-a suferit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Pacienta a ajuns stabilă şi respirator şi hemodinamic, conştientă şi aşa a şi rămas până în momentul în care a părăsit unitatea de primiri urgenţe. Are multiple leziuni tegumentare şi unele şi mai profunde la nivelul scalpului, la nivelul braţului drept şi la nivelul membrelor inferioare. Acum se află în sala de operaţie. A fost internată în secţia de chirurgie plastică, a mers direct la sala din unitatea de primiri urgenţe pentru a beneficia de tratamentul chirurgical al acestor plăgi.  Toate plăgile care necesită sutură sunt operate", a explicat Dr. Silvia Nica. 
 
Femeia atacată de câini a suferit un şoc puternic, însă a fost ajutată de personalul spitalului să comunice despre cele întâmplate. Victima a fost consiliată de un psiholog de la Spitalul Univeristar şi va primi acest ajutor ş pe viitor, dacă îl va solicita.  
 
"A fost conştientă tot timpul, impactul emoţional a fost unul mult mai puternic la venire, pe măsură ce am gestionat-o noi aici în unitatea de primiri urgenţe, inclusiv cu ajutorul unui psiholog din spital doamna a devenit mai comunicativă cu noi şi ne-a povestit ce s-a întâmplat", afirmă medicul.
 
"Ne-a spus că era în programul de jogging pe un câmp undeva în amonte de Lacul Morii şi în timpul acela o haită de câini care erau liberi acolo, între 15 şi 20 a apreciat dumneaei, a atacat-o.Au doborât-o la pământ ş norocul dumneai a fost că unul dintre biciliştii care trecea prin zonă a reuşit să îndepărteze câinii. Cu siguranţă că vor rămâne nişte cicatrici la nivelul tegumentului. În spital poate beneficia de acest suport psihologic şi după ce se va externa din spital, dar asta dacă va dori, bineînţeles. Şi pentru a-i asigura acum suport psihologic i-am luat personal acordul", a relatat medicul.
 
"Femeia a fost îngrijită de echipa de la chirurgie plastică, probabil doi sau trei medici şi asistentul de sală. Plăgile nu necesită să fie tratate concomitent, pot beneficia de tratamentul chirurgical pe rând, nu este niciuna care să-i pună viaţa în pericol", a declarat Dr. Nica pentru news.ro. 
 
În 2013, la începutul lunii septembrie un copil de 4 ani a fost ucis de mai mulţi câini maidanezi în zona Parcului Tei din Capitală. Fratele acestuia în vârstă de 6 ani a fost muşcat de un picior. Ambii erau în grija bunicii în momentul incidentului.  
 
   
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.