Un elicopter Black Hawk realizează, sâmbătă, o misiune în Marea Neagră, pentru căutarea celor trei marinari dispăruţi de pe nava atacată vineri.
”Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne intervine pe Marea Neagră pentru căutarea celor trei membri ai echipajului navei comerciale «KHORYV», căzuţi în apă. În acest sens, la solicitarea Centrului Maritim de Coordonare (MRCC), un elicopter Black Hawk, cu indicativul 275, a decolat de la Constanţa pentru executarea unei misiuni de căutare în zona maritimă în care a fost semnalată dispariţia celor trei persoane”, anunţă, sâmbătă, Inspectoratul General al Aviaţiei.
Potrivit sursei citate, misiunea este în dinamică, iar intervenţia are ca obiectiv căutarea persoanelor dispărute.
O amplă operaţiune de salvare a fost demarată, vineri, în Marea Neagră, după ce o navă ar fi fost vizată de un atac cu drone.
Nouă marinari au fost salvaţi, trei sunt dispăruţi, iar unul a murit.
Nava, care era sub pavilionul Insulelor Comore, a suferit avarii majore şi s-a răsturnat, existând riscul iminent de scufundare, în afara apelor teritoriale ale României, preciza Garda de Coastă.


























