Peste 1100 de persoane au fost evacuate, vineri, de pe plajele de pe litoralul românesc, în urma exploziei dronei maritime în Portul Constanţa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
”Până la această oră, situaţia persoanelor evacuate de pe plajele litoralului se prezintă astfel: 300 persoane de pe plaja Costineşti, 50 persoane evacuate de pe plaja Tuzla şi 355 persoane de pe plajele din Eforie Nord şi Sud, 400 persoane de pe plajele din Mangalia - cordonul Saturn Venus, Cap Aurora”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Ei au adăugat că rutele de acces către plaje au fost blocate de Poliţia Locală.




























