Un tânăr în vârstă de 18 ani din Craiova a fost arestat, sub acuzaţiile de lipsire de libertate şi viol, după ce a obligat o adolescentă să urce în maşina sa, a dus-o pe un teren viran şi a agresat-o şi obligat-o să aibă relaţii intime cu el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit datelor furnizate duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, faptele ar fi avut loc în seara zilei de 17 iunie, iar tânărul a fost reţinut de către poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova câteva ore mai târziu, în cursul zilei de sâmbătă, 18 iunie.
„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că, în seara zilei de 17 iunie a.c., în timp ce se afla pe o strada din cartierul 1 Mai, din Craiova, tânărul ar fi urcat împotriva voinţei sale, într-un autoturism, o adolescentă de 16 ani, din Craiova, cu care acesta ar fi avut o relaţie. Ulterior s-ar fi deplasat pe un teren viran din zona Mofleni, unde din declaraţiile adolescentei, ar fi agresat-o fizic şi ar fi întreţinut relaţii sexuale fără consimţământul acesteia”, transmite IPJ Dolj.
Ulterior audierii şi reţinerii, tânărul a fost prezentat instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.