Poliţiştii din Dolj au deschis o anchetă, după ce o femeie în vârstă de 89 de ani a murit, joi seară, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia. Anchetatorii au descoperit în apartamentul femeii cadavrul în stare de degradare al fiului ei, în vârstă de 69 de ani.
Poliţiştii au fost sesizaţi, joi seară, cu privire la faptul că o femeie este căzută în faţa unui bloc situat pe strada Petre Ispirescu din Craiova.
”La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova care au stabilit că femeia, de 89 de ani, ar fi căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Din nefericire, echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul femeii. De asemenea, în apartamentul acesteia a fost găsit cadavrul unui bărbat, de 69 de ani, aflat în stare de degradare, acesta fiind fiul femeii”, au transmis, vineri, oficialii IPJ Dolj.
Ei au precizat că cele două cadavre au fost transportate la morgă pentru realizarea necropsiei.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care au avut loc evenimentele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.