Un bărbat şi o femeie din judeţul Dolj sunt cercetaţi penal pentru infracţiunea de incendiere de deşeuri, după ce au fost prinşi arzând resturi în curţile unor locuinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cei doi au fost depistaţi de către poliţişti în urma unei acţiuni desfăşurate vineri, privind prevenirea arderilor ilegale de deşeuri.
Astfel pe strada Dobrogea din municipiul Craiova poliţiştii au identificat o femeie de 57 de ani, din comuna Podari, în timp ce ardea deşeuri în curtea casei în care locuieşte fără forme legale. Oamenii legii au constatat că resturile cărora femeia le dăduse foc erau provenite din dezmembrări. 
Tot în Craiova, pe strada Râului, a fost identificat un bărbat de 29 de ani, în timp ce ardea deşeuri în curtea locuinţei.
„În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect, în conformitate cu prevederile O.U.G nr.92 din 2021 privind regimul deşeurilor”, transmite, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.