Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs miercuri seară pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Sinaia, unde un autoturism, un TIR şi un autobuz care transporta muncitori s-au ciocnit. Cele două victime, care au fost duse la spital, se aflau în autoturism, şoferul autotrenului şi muncitorii din autobuz nefiind răniţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei judeţene Prahova, accidentul, în care au fost implicate un autoturism, un autotren şi un autobuz care transporta muncitori ai unei fabrici de anvelope s-a produs în zona Paralelei 45, între Ploieşti şi Sinaia. În urma impactului dintre ceie trei autovehicule, două persoane aflate în autoturism au fost rănite, ele fiind preluate de către chipaje medicale şi transportate la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova Raluca Vasiloae, a declarat că cele două victime sunt un bărbat şi tânără în vârstă de 18 ani care au suferit traumatisme în zona capului şi feţei, dar şi alte răni.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În autobuzul implicat în accident se aflau opt muncitori ai fabricii de anvelope Michelin de la Floreşti. Niciunul dintre aceştia nu a fost rănit. De asemenea, şoferul TIR-ului a scăpat şi el nevătămat. Poliţiştii urmează a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine este vinovat de producerea acestuia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.