Doi dintre tinerii din Călăraşi, suspectaţi că au ucis doi bătrâni şi pe fiica acestora au fost reţinuţi, marţi, cel de-al treilea fiind lăsat liber, după ce a depus depoziţie cu privire la ce s-a întâmplat în seara zilei de luni. Unul dintre cei doi a fost crescut de la cinci luni până la 15 ani de către familia pe care a ucis-o, iar bătrânii şi fiica lor continuau să îl învoiască din centrul de plasament şi să îl ia la ei acasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor IPJ Călăraşi, anchetatorii i-au reţinut, marţi, pe doi dintre cei trei tineri ridicaţi şi duşi la audieri în cazul triplei crime din municipiul Călăraşi. Cel de-al treilea a fost lăsat în libertate după ce a depus mărturie în ancheta deschisă după ce doi bătrâni şi fiica lor au fost găsiţi înjunghiaţi în locuinţă.

Reprezentanţii DGASPC Călăraşi au declarat pentru News.ro că doi dintre cei trei erau instituţionalizaţi în centrul de la Perişoru, iar al treilea are familie şi locuieşte în aceeaşi comună în care este amplasat centrul.

Primul dintre tinerii reţinuţi, care ar fi principalul autor al triplei crime, a fost crescut de la vârsta de cinci luni până la 15 ani de către familia pe care ar fi ucis-o. Băiatul a fost luat în plasament la vârsta de cinci luni de către fiica bătrânilor. La un moment dat aceasta nu l-a mai putut îngriji din cauza problemelor de sănătate, iar copilul a fost dus într-un centru social, de unde a fost luat tot în plasament de către părinţii femeii. În anul 2016, din cauza problemelor de sănătate şi a vârstei înaintate, cei trei membri ai familiei l-au dus pe băiat în centrul de la Perişoru, însă în tot acest timp au continuat să-l învoiască din centru, să îl ia la ei acasă sau să îl  viziteze.

Şi cel de-al doilea dintre tinerii reţinuţi a fost crescut în plasament în cadrul unei familii, ulterior ajungând în centru.

Luni seară, când a avut loc crima, tânărul fusese învoit din centru chiar de către familia care l-a crescut timp de 15 ani, au precizat sursele citate.

Conform surselor citate, ambii tineri reţinuţi au fost anterior cercetaţi pentru mai multe fapte penale, între care furturi şi distrugere. De altfel, cel care ar fi principalul făptuitor, fusese recent condamnat la măsura asistării zilnice tot pentru furt calificat, faptă care ar fi fost petrecută într-o perioadă în care fusese învoit din centrul de plasament chiar de către familia care îl crescuse .

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.