Dispeceratul Naţional Salvamont, anunţă duminică un ”record nedorit al acestei ierni” după ce în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 112 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Au fost salvate 155 de persoane, din care 38 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD şi una elicopterului IGAv, pentru transport la spital. O persoană a decedat şi a fost predată Serviciului de medicină legală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Zi geroasa dar zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi sa intervină la un număr ingrijorator de mare de evenimente, record nedorit al acestei ierni. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 112 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, precizează reprezentanţii dispeceratului.
Unsprezece apeluri au fost pentru Salvamont Maramureş, câte 10 pentru Voineasa şi Lupeni, câte 9 pentru Salvamont Bihor şi Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, iar 8 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov. Salvamont Predeal şi Salvamont Gorj au primit câte 7 apeluri, Salvamont Prahova - 6,  Salvamont Alba - 5. Câte 4 apeluri au fost adresate serviciilor Salvamont din  Borşa, Sinaia, Cluj şi Sibiu,  3 apeluri au fost pentru Salvamont Harghita, câte 2 pentru Salvamont Mureş, Judeţul Braşov, Argeş şi Dâmboviţa şi câte un apel pentru Salvamont Mehedinţi, Salvamont Neamţ şi  Salvamont Vatra Dornei,
”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 155 persoane, dintre acestea 38 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD şi una la elicopterul IGAv pentru transport la spital.
Din păcate o persoană a decedat şi a fost predată la Serviciul IML”, precizează Dispeceratul Naţional Salvamont.
Salvamontiştii precizează că temperaturile scăzute au impus intervenţii foarte rapide ale salvamontiştilor astfel încât persoanele accidentate sa nu fie expuse foarte mult frigului, apoi transportate urgent la Ambulanţă sau în punctele calde amenajate special .
”Salvamont România, singurele structuri abilitate legal să desfăşoare activităţi de salvare montană ale persoanelor cu afecţiuni medicale accidentate pe munte, vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi vă invită să le fiţi alături în campania de reducere a numărului de accidente montane!”, este mesajul transmis de reprezentanţii dispeceratului.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.