Deţinutul care a evadat miercuri de la un punct de lucru al Penitenciarului Timişoara a fost capturat joi dimineaţă, în localitatea Oloşag, comuna Ştiuca, în apropiere de municipiul Lugoj. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Vă informăm că deţinutul care, în data de 04.05.2022, a părăsit un punct de lucru interior aflat în cadrul secţiei exterioare Buziaş, a fost identificat şi capturat astăzi, 05.05.2022, în jurul orei 09.00, pe raza localităţii Oloşag, jud Timiş, de către o echipă mixtă constituită din angajaţi ai Penitenciarului Timişoara şi Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Penitenciarului Timişoara.
 
În legătură cu evadarea bărbatului, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. De asemenea, pentru deţinut se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se  vor dispune măsurile legale. 
 
”Având în vedere că fapta săvârşită este asimilată evadării, reiterăm că aceasta se pedepseşte conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, se mai arată în comunicat.
 
Deţinutul Mois Gheorghe Grigore, în vârstă de 30 de ani, condamnat definitiv la 1 an, 3 luni  de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, clasificat în regim semideschis, a părăsit miercuri punctul de lucru  interior aflat în cadrul secţiei exterioare Buziaş a Penitenciarului Timişoara. 
 
Imediat poliţiştii au instituit filtre pe drumurile principale, iar bărbatul fugar a fost căutat inclusiv cu o dronă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.