Trei tineri, între care un adolescent în vârstă de 16 ani, au fost răniţi vineri dimineaţă într-un accident rutier produs pe drumul naţional 71, în oraşul dâmboviţean Pucioasa, unde două autovehicule s-au ciocnit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Dâmboviţa, accidentul a avut loc pe DN 71 - Bulevardul Trandafirilor din oraşul Pucioasa, unde două autovehicule conduse de doi bărbaţi cu vârste de 24 şi 53 de ani s-au ciocnit.

„În urma impactului, şoferul de 24 de ani şi doi pasageri, de 16 şi 24 de ani, au fost răniţi”, informează IPJ Dâmboviţa. 
Oficiali ai ISU Dâmboviţa au precizat că salvatorii ajunşi la locul accidentului rutier au găsit o victimă încarcerată conştientă, una inconştientă şi a treia victimă conştientă şi cooperantă. Două dintre cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital. 
Şapte persoane aflate în cele două autoturisme au fost implicate în accident. 
Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.