Un şofer sibian a fost filmat în timp ce se plimbă cu un SUV pe aleile parcului Chindiei, pe malul lacului, în municipiul Târgovişte. După ce imaginile cu maşina pe aleile parcului au fost postate online, poliţiştii s-au autosesizat şi l-au sancţionat pe şofer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În imaginile publicate pe internet se vede cum un autovehicul Mercedes înmatriculat în judeţul, Sibiu se plimbă pe aleea unui parc, pe malul unui lac şi ocoleşte un pieton, intrând pe spaţiul verde.
Jurnaliştii de la exclusivdb.ro, care au publicat imaginile, afirmă că acestea au fost filmate în parcul Chindiei din Târgovişte.
 

 
 
Poliţiştii s-au autosesizat după ce au văzut clipul video.
„La data de 5 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier  s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autoturism circula pe o alee din Parcul Chindiei, din municipiul Târgovişte. Ulterior, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat de 48 de ani, din judeţul Sibiu. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 43/1997 privind regimul drumurilor”, au transmis, sâmbătă, oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.