Un incendiu a izbucnit, marţi, la clădirea în care funcţionează o grădiniţă din comuna Valea Mare, judeţul Dâmboviţa. Cei şapte copii aflaţi în grădiniţă la acel moment au fost evacuaţi în siguranţă şi trimişi acasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Eduard Ţelea, focul a pornit la izolaţia de pe un conductor electric din sediul în care funcţionează grădiniţa din localitatea Valea Caselor, comuna Valea Mare. 
 
Cei şapte copii aflaţi în acel moment în unitatea de învăţământ au fost evacuaţi în siguranţă şi trimişi acasă. Acolo s-au deplasat echipaje medicale de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora. 
 
Pompierii de la Detaşamentul Găeşti care au intervenit la locul incendiului au stabilit drept cauză probabilă un conductor electric defect ori neizolat corespunzător. De altfel, focul a distrus izolaţia de pe conductorul electric.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.