Un muncitor care lucra la o reţea de canalizare în localitatea dâmboviţeană Cojasca a murit, luni după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Pompierii au reuşit să-l scoată repede, însă manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 15:00, în comuna Cojasca. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii de la Garda Corneşti. Aceştia au reuşit să îl scoată în timp scurt pe bărbatul în vârstă de 32 de ani, însă acesta era inconştient în momentul în care a fost extras şi nu avea puls. 
 
Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean deplasaţi la locul accidentului au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
 
Împrejurările în care s-a produs incidentul sunt cercetate în cadrul unui dosar penal.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.