Bărbatul care şi-a omorât mama după ce a înjunghiat-o cu 40 de lovituri de cuţit, faptă petrecută într-o locuinţă din municipiul Constanţa la începutul anului, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Constanţa la 25 de ani de închisoare. Decizia instanţei nu este definitivă.
"În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen., condamnă inculpatul Morărescu Matei,..., aflat în prezent în stare de arest preventiv, la pedeapsa închisorii de 25 (douăzeci şi cinci) de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1, 189 alin. 1 lit. h) C. pen. rap. la art. 199 alin. 1 C. pen. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului Morărescu Matei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani", se arată în minuta Tribunalului Constanţa.
Instanţa a decis să-i prelungească bărbatului şi măsura arestului preventiv, aceasta urmând a fi verificată până la data de 31 iulie.
Matei Morărescu a fost obligat la plata sumei de 3000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Fapta s-a petrecut în luna ianuarie într-un apartament din Constanţa.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorul Sadîc Zafer, a afirmat, la câteva ore după comiterea crimei, că tânărul care şi-a omorât mama, într-un imobil din municipiul Constanţa, a înjunghiat-o cu 40 de lovituri de cuţit, după ce s-ar fi înfuriat întrucât femeia i-a reproşat că bea prea mult.
De altfel, înainte de comiterea faptei, tânărul băuse vodcă. El şi-a atacat mama când aceasta se afla în patul ei, pe întuneric, şi a lovit-o la întâmplare cu un cuţit cu lama de 16 centimetri lungime. Procurorul a precizat că, după comiterea faptei, tânărul s-a culcat, iar a doua zi s-a plimbat prin oraş, după care i-a sunat pe poliţişti, i-a anunţat că şi-a ucis mama şi s-a predat.
