Constanţa: Bărbat cercetat după ce a furat trei arme de tip airsoft şi scule electrice dintr-o bază sportivă/ El a fost prins când încerca să vândă un produs/ Armele, găsite într-un imobil dezafectat

Constanţa: Bărbat cercetat după ce a furat trei arme de tip airsoft şi scule electrice dintr-o bază sportivă/ El a fost prins când încerca să vândă un produs/ Armele, găsite într-un imobil dezafectat

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reţinut, fiind cercetat de poliţiştii din Constanţa după ce a furat trei arme de tip airsoft şi mai multe scule electrice dintr-o bază sportivă. El a fost prins când încerca să vândă un produs furat, iar anchetatorii au găsit armele într-un imobil dezafectat.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat, miercuri, că un bărbat de 42 de ani este anchetat pentru furt calificat.
 
”În noaptea de 9 spre 10 august, bărbatul ar fi pătruns în incinta unei baze sportive din municipiul Constanţa, de unde ar fi sustras 3 arme de tip airsoft, 2 echipamente de măsurat puterea de tragere a acestora şi mai multe scule electrice aparţinând unui club sportiv de airsoft. Prejudiciul este de aproximativ 10.000 de lei”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
 
Bărbatul a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă unul dintre bunurile furate, pe Şoseaua Mangaliei.
 
”În urma investigaţiilor desfăşurate, la scurt timp poliţiştii au identificat, într-un imobil dezafectat, situat în apropiere, armele de tip airsoft sustrase şi mai multe bunuri cu valoare probatorie”, a transmis sursa citată. 
 
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră