Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că 470 de pompieri din 19 judeţe şi din municipiul Bucureşti au fost detaşaţi pe litoral în timpul sezonului estival. Aceştia vor desfăşura misiuni timp de două săptămâni, personalul fiind organizat în cinci serii consecutive.
"Pe întreaga durată a sezonului estival, 470 de pompieri din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti vor suplimenta efectivele operative de pe litoralul românesc, pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient la diverse tipuri de risc. Personalul este organizat în cinci serii succesive, fiecare desfăşurând misiuni timp de două săptămâni. Astfel, în fiecare serie, câte 94 de pompieri vor fi dislocaţi pe litoral pentru sprijinirea misiunilor operative", au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ISU Dobrogea.
Ei au menţionat că măsurile au fost adoptate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi urmăresc consolidarea capacităţii de intervenţie şi intensificarea activităţilor de prevenire.
Pentru prevenirea producerii unor evenimente care pot pune în pericol viaţa persoanelor şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă pe litoral, din 20 iunie a fost detaşată prima serie de inspectori de prevenire din cadrul unităţilor subordonate IGSU. Aceştia desfăşoară activităţi în echipe mixte, alături de personalul ISU Constanţa, efectuând controale şi acţiuni de informare preventivă.
"Verificările vizează, cu prioritate, structurile de turism şi agrement cu grad ridicat de ocupare sau la care, în anii anteriori, au fost constatate deficienţe privind respectarea normelor de securitate la incendiu. Totodată, sunt verificate construcţiile provizorii destinate organizării de concerte, festivaluri, târguri tematice şi alte evenimente publice, precum şi campingurile, taberele şcolare şi celelalte obiective cu caracter sezonier", a precizat sursa citată.
Totodată, pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor, începând cu data de 26 iunie au fost operaţionalizate 24 de puncte de lucru temporare în judeţul Constanţa.
Este vorba de 11 puncte de stingere a incendiilor, în localităţile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, staţiunea Mamaia, staţiunea Costineşti, Eforie Nord, Techirghiol şi Vama Veche, fiecare încadrat cu câte o autospecială de stingere, dar şi de şapte puncte de prim ajutor, în Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Neptun şi Vama Veche, dotate cu containere de prim ajutor, ambulanţe SMURD şi şenilate.
De asemenea, au fost amenajate şase puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis (Constanţa), Lacul Siutghiol (Ovidiu şi Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Portul Turistic Mangalia şi Lacul Techirghiol, fiecare încadrat cu o ambarcaţiune, cu excepţia punctului de pe Lacul Siutghiol, unde sunt alocate două ambarcaţiuni.
Pompierii au luat măsuri suplimentare şi pe autostrada A2.
"Pe autostrada A2, având în vedere valorile ridicate de trafic specifice sezonului estival, ISU Bucureşti-Ilfov operaţionalizează un punct de lucru temporar la kilometrul 19, încadrat cu o autospecială de stingere prevăzută cu modul de descarcerare. Totodată, ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa asigură prezenţa operativă a echipajelor în zone relevante din punctul de vedere al valorilor de trafic şi al timpilor de răspuns", au mai transmis pompierii.
În perioada sezonului estival 2025 (iunie-august), personalul ISU Constanţa şi cel detaşat pe litoral au acordat primul ajutor calificat unui număr de 2.370 de persoane, iar alte 72 de persoane au fost salvate de la înec.
În aceeaşi perioadă, echipajele operative au stins 910 incendii produse în zona de competenţă, contribuind la protejarea vieţii, bunurilor şi mediului.
Pe linia prevenirii, inspectorii au desfăşurat 521 de controale la operatori economici şi obiective turistice din judeţul Constanţa. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 3.200 de sancţiuni contravenţionale, dintre care peste 2.500 de avertismente şi 642 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 5,9 milioane de lei.
