Un incendiu a cuprins, în noaptea de joi spre vineri, mai multe locuinţe improvizate din zona ”Colonia Veche” de la Pata Rât, judeţul Cluj. Pompierii au găsit trupul ars al unui bărbat de aproximativ 40 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuinţă şi două anexe improvizate în zona "Colonia Veche" din Pata Rât. Acolo s-au deplasat două autospeciale de stins incendii şi, preventiv, un echipaj SMURD.
 
FOTO: ISU Cluj
FOTO: ISU Cluj
 
”Forţele de intervenţie au găsit cele trei imobile, care totalizau o suprafaţă de aproximativ 40 de mp, cuprinse în totalitate de flăcări. Pe timpul operaţiunilor de stingere pompierii au găsit înăuntrul acestora şi corpul ars al unui bărbat de aproximativ 40 de ani, fără posibilităţi de resuscitare. Operaţiunile de stingere au durat aproximativ o oră şi au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite”, a arătat sursa citată.
 
Cercetările preliminare indică faptul că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un foc lăsat să ardă în sobă nesupravegheat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.