Cluj: Bărbat arestat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţia / Femeia a fost găsită inconştientă de echipajele medicale / Alarma, dată de fiica celor doi

Cluj: Bărbat arestat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţia / Femeia a fost găsită inconştientă de echipajele medicale / Alarma, dată de fiica celor doi

Un bărbat a fost arestat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţia. Femeia a fost găsită inconştientă de echipajele medicale, alertate de către fiica celor doi.

”La data de 15 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, ulterior procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca”, anunţă, vineri seară, Poliţia Cluj.

Instituţia precizează că, joi seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi de către o tânără, prin apel 112, cu privire la faptul că mama ei ar fi fost agresată fizic de către soţul său.

”La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie, care a identificat o femeie de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în stare de inconştienţă, prezentând leziuni în zona toracică, care ar fi fost produse cu un obiect tăietor-înţepător. Femeia a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor suplimentare”, a transmis sursa citată.

În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

De asemenea, poliţiştii au aplicat procedura prevăzută de Legea nr. 217/2003 şi au emis ordin provizoriu de protecţie pentru o perioadă de 5 zile, pentru fiul şi fiica bărbatului de 46 de ani.

Vineri, la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pe numele bărbatului de 46 de ani, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj-Napoca a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră