O autospecială a Poliţiei, care avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, a fost lovită, marţi, pe DN 1C, în localitea Jucu, judeţul Cluj, de un autoturism condus de un tânăr, în urma impactului fiind proiectată într-o maşină oprită. Nicio persoană nu a fost rănită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc, marţi, pe DN 1C, în localitatea Jucu, fiind soldat cu pagube materiale. 
 
”O autospecială de poliţie, condusă din direcţia municipiului Gherla înspre municipiul Cluj-Napoca, la volanul căreia se afla o femeie de 35 de ani, în timp ce se afla în depăşire, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, a fost acroşată de un tânăr de 24 de ani, care nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers, virând la stânga peste marcajul longitudinal continuu. În urma impactului, autospeciala de poliţie a fost proiectată într-un autoturism staţionat pe acelaşi sens de mers, condus de un bărbat de 27 de ani”, a anunţat IPJ Cluj.
 
Şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
 
Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentului rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.