Un cetăţean slovac, condamnat la şapte ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie şi încarcerat în anul 2012, a fost expulzat din România, fiind dus sub escortă până la graniţa României cu Ungaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul  Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiş au escortat, marţi seară, un cetăţean slovac care a fost expulzat din România.

”Poliţiştii au organizat, în seara de 19 iulie, o acţiune de îndepărtare sub escortă, a unui cetăţean slovac condamnat la o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, în vederea îndeplinirii măsurii de expulzare, dispusă prin sentinţa penală. Cetăţeanul slovac a fost încarcerat, din anul 2012, pentru complicitate la tâlhărie, întrucât împreună cu alţi doi făptuitori au sustras prin violenţă o geantă de la o persoană vătămată”, se arată în comunicat.

Poliţiştii de la Serviciul Imigrări l-au preluat pe cetăţeanul slovac, după executarea pedepsei, de la Penitenciarul Timişoara şi au făcut demersurile necesare pentru ndepărtarea acestuia de pe teritoriul României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.