Poliţiştii de frontieră de la Oraviţa, din judeţul Caraş-Severin, au depistat la frontiera cu Serbia 20 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din Vestul Europei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de miercuri al Poliţiei de Frontieră, în cursul nopţii trecute, poliţiştii de frontieră de la Oraviţa au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Vrani, 20 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

Cei 20 de oameni, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

”În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt şase bărbaţi, trei femei şi 11 minori, adulţii având vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, iar minorii între un an şi 17 ani. Aceştia au declarat că sunt cetăţeni din Irak, Iran, Afganistan şi Siria şi au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, se arată în comunicat.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.