Trei bărbaţi din Braşov au fost reţinuţi, iar apoi arestaţi preventiv sub acuzaţiile de trafic de droguri de mare risc, ei fiind cunoscuţi ca dealeri de pastile de ecstasy. Unul dintre suspecţi a fost prins vânzând peste o sută de comprimate, în timp ce altul a predat organelor judiciare aproape 1200 de astfel de pastile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Trei bărbaţi din Braşov au fost reţinuţi, iar apoi arestaţi preventiv sub acuzaţiile de trafic de droguri de mare risc, ei fiind cunoscuţi ca dealeri de pastile de ecstasy. Unul dintre suspecţi a fost prins vânzând peste o sută de comprimate, în timp ce altul a predat organelor judiciare aproape 1200 de astfel de pastile. Cei trei au fost reţinuţi miercuri de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov.

”Măsura a fost luată după ce unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant în timp ce deţinea în vederea comercializării 104 comprimate ecstasy, drog de mare risc, achiziţionate anterior de la ceilalţi doi inculpaţi. Ulterior, unul dintre aceştia a predat cantitatea de 1.196 de tablete ecstasy, pe care le deţinea la locuinţa sa”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, pe parcursul lunii decembrie 2023, cei trei au intermediat sau au vândut direct ecstasy, cu preţul de 25 lei pentru un comprimat. Tot miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus arestarea preventivă a suspecţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.