Un echipaj al Jandarmeriei Braşov a fost solicitat să intervină, sâmbătă, în zona unui centru comercial din municipiu unde doi câini de mari dimensiuni şi care păreau agresivi au intrat neînsoţiţi. Jandarmii au scos animalele din magazin şi, cu ajutorul reprezentanţilor Primăriei, l-au identificat pe proprietarul acestora, căruia i-au returnat câinii şi pe care l-au amendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Intervenţia jandarmilor a avut loc după ce reprezentanţii centrului comercial au sunat la 112 şi au cerut ajutor, spunând că în magazin au intrat doi câini mari, care sperie cumpărătorii 
„Echipajul de jandarmi s-a deplasat de urgenţă la locul solicitării, cele sesizate confirmându-se. Animalele erau speriate, dezorientate, dar nu erau agresive. Jandarmii au scos animalele din zona comercială pentru a nu fi pus nimeni în vreun pericol şi după identificarea proprietarului cu ajutorul  angajaţilor Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Braşov, au luat legătura cu acesta pentru a-i înapoia animalele. Bruno şi Athos au ajuns în siguranţă acasă după scurta lor aventură”; informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov.
Stăpânul celor doi câini a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru respectare unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.