Doi tineri cu vârste de 21, respectiv 22 de ani din municipiul Făgăraş sunt cercetaţi penal după ce au blocat o stradă din oraş pentru a organiza curse ilegale cu autoturismele. La eveniment au participat mai mulţi spectatori, care au şi filmat întrecerea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cursa ilegală a avut loc, conform poliţiştilor, luni seară, după ora 23:00
„La data de 17 iulie a.c., în jurul orei 23.20, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraş, în timpul patrulării pe o stradă din municipiu, a surprins două autoturisme ai căror conducători participau la o întrecere ilegală. Persoanele implicate în întrecere au fost identificate şi legitimate de poliţişti, acestea fiind doi tineri, de 22 şi 21 de ani, cu domiciliul în municipiul Făgăraş. Întrucât acţiunea de întrecere cu autovehiculele pe drumuruile publice a celor surprinşi contravine normelor rutiere, poliţiştii au întocmit, în cauză, dosar penal, pentru care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de ”împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”, informează, marţi, Poliţia judeţeană Braşov.
Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Conform poliţiştilor, în timpul cursei ambele autoturisme implicate au fost avariate.
Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, urmând a se propune soluţie legală la finalizarea acestora. 
Poliţiştii atrag atenţia că, în astfel de activităţi de întrecere, atât cei implicaţi, cât şi persoanele aflate în zonă pot suferi accidentări grave.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.