Braşov: Doi vârstnici, găsiţi morţi în autovehiculul cu care au plecat la plimbare, în urmă cu trei zile/ Maşina, răsturnată într-o râpă pe marginea unui drum judeţean, a fost observată de trecători

Braşov: Doi vârstnici, găsiţi morţi în autovehiculul cu care au plecat la plimbare, în urmă cu trei zile/ Maşina, răsturnată într-o râpă pe marginea unui drum judeţean, a fost observată de trecători
FOTO Poliţia Română

Doi vârstnici plecaţi în cursul zilei de marţi la plimbare cu maşina spre Valea Doftanei au fost găsiţi morţi, vineri după-amiază, autoturismul în care se aflau fiind observat răsturnat într-o râpă. Rudele celor doi semnalaseră dispariţia acestora joi seară.

Cei doi bătrâni - un bărbat de 80 de ani şi o femeie de 78 de ani - au fost găsiţi fără viaţă, vineri după-amiază, în apropierea drumului judeţean 102I Săcele-Valea Doftanei.

O persoană a anunţat Poliţia vineri, în jurul orei 13:00, precizând că a zărit, pe un drum forestier, un autoturism în care se află două persoane decedate.

"În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi ar fi plecat, în data de 6 octombrie 2026, de la domiciliul din municipiul Săcele, cu intenţia de a se plimba cu autoturismul, fără a fi cunoscută zona de deplasare, rudele acestora semnalând plecarea în cursul serii de 8 octombrie", informează oficialii Poliţiei judeţene Braşov.

Trupurile neînsufleţite ale victimelor au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Braşov, în vederea efectuării necropsiei, care va stabili cauza deceselor.

Poliţia face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul care a dus la moartea celor doi vârstnici.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră