O autocisternă care transporta lichid polimeric s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe drumul naţional 73A, în judeţul Braşov, în apropiere de Râşnov. Şoferul a murit. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, inclusiv cel specializat în intervenţii speciale pentru situaţii care implică substanţe chimice, biologice, radiologice şi nucleare. Pompierii anunţă că nu sunt curgeri de substanţă în urma accidentului. Cisterna este înmatriculată în Turcia iar şoferul era cetăţean turc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Accidentul a avut loc pe DN 73A la limita dintre Pârâul Rece şi Râşnov, în judeţul Braşov. 
 
„Autocisterna transporta un lichid polimeric folosit pentru lipirea plăcilor de pal şi nu sunt scurgeri de substanţe. Se asigură măsurile care se impun în aceste situaţii”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
 
Şoferul a rămas încarcerat în cabina cisternei. El a fost scos de acolo, însă  a suferit leziuni incompatibile cu viaţa fiind declarat decedat.
 
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, un echipaj pentru descarcerare, două echipaje SMURD şi un echipaj CBRN, specializat în situaţii de risc chimic, biologic, radiologic şi nuclear.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.