Un bărbat din Bucureşti este cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni, după ce a fost oprit în trafic, pe o stradă din municipiul Braşov, iar poliţiştii au constatat că acesta conducea, fiind sub influenţa alcoolului, un autoturism furat. În plus, poliţiştii au constatat că bucureşteanul nu are permis de conducere. Bărbatul a fost reţinut.
Bucureşteanul a fost oprit în trafic, în seara zilei de 5 iulie, în jurul orei 20:30, pe Calea Făgăraşului, în municipiul Braşov.
„În cadrul verificărilor efectuate, după ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 35 de ani, din municipiul Bucureşti, poliţiştii au constat că acesta nu deţine permis de conducere. Pentru ca au observat indicii specifice, poliţiştii l-au testat pe bărbat pentru consumul de alcool, iar rezultatul a indiciat o valoare de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la sediul unei unităţi medicale, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Braşov.
Verificările făcute de poliţie arată că bărbatul ar fi sustras autoturismul pe care îl conducea, al furând de la concubina sa cheile maşinii.
Având în vedere cumulul de infracţiuni şi după administrarea probatoriului poliţiştii au dispus reţinerea bucureşteanului pentru o perioadă de 24 de ore, pe numele lui fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "furt în scop de folosinţă", "conducerea unui vehicul fără permis de conducere" şi "conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.