Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce a falsificat mai multe bancnote de 500 de euro, iar pe unele dintre acestea le-a folosit pentru a cumpăra bovine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, poliţiştii au făcut cercetări într-un dosar privind infracţiunile de punere în circulaţie de monedă străină falsificată şi înşelăciune. Astfel, la data de 29 decembrie 2020 poliţiştii  din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Suceava- Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani cu sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefăneşti au organizat un flagrant, prilej cu care, în autoturismul unui bărbat 61 de ani din comuna Dobârceni,  au fost identificate douăzeci şi cinci de bancnote contrafăcute din cupiura de 500 de euro. 
“În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în luna decembrie 2020, bărbatul de 61 de ani, în urma achiziţionării unor bovine a plătit pentru acestea cu douăzeci şi patru de bancnote contrafăcute din cupiura de 500 de euro”, se arată în comunicatul IPJ Botoşani. 
De asemenea, în cursul zilei 29 decembrie, poliţiştii specializaţi în criminalitate organizată au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Botoşani şi a comunei Dobârceni.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului de pe lângă Judecăyotia Săveni, pentru comiterea infracţiunilor menţionate mai sus, urmând să se stabiliească cu exactitate împrejurările producerii faptelor, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.