Un copil în vârstă de doi ani a fost grav rănit, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoşani. El a ajuns pe pervazul geamului după ce s-a urcat pe un corp de mobilă şi s-a sprijinit în plasa de protecţie împotriva insectelor, care s-a deschis, prăbuşindu-se de la aproximativ şase metri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri, după ce un copil de doi ani a căzut de la etajul trei al unui bloc. 
 
“Un copil de doi ani a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoşani. Când s-a produs evenimentul, în locuinţă se mai aflau trei adulţi. Într-un moment de neatenţie, băieţelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă şi s-a sprijinit în plasa de protecţie împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuţul a căzut în gol de la aproximativ şase metri înălţime”, a transmis ISU Botoşani. 
 
La faţa locului a ajuns imediat echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Victima a fost preluată şi transportată la Spitalul de Pediatrie din Botoşani pentru evaluare.
 
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.