Poliţiştii din Botoşani au descoperit, în urma unei percheziţii, că într-o fabrică de produse cosmetice a fost obţinut alcool etilic, acesta fiind filtrat din alcool sanitar cu ajutorul unei instalaţii artizanale destinată în mod obişnuit filtrării produselor viticole. Anchetatorii au precizat că ar fi fost obţinute produse biocide cu alcoolul etilic astfel realizat, deşi agentul economic nu avea autorizaţie în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Botoşani au făcut o percheziţie la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Botoşani, într-un dosar de înşelăciune şi falsificarea sau substituirea de alimente sau produse.

“Deşi agentul economic nu ar deţine autorizaţia necesară emisă de Ministerul Sănătăţii, la punctul de lucru ar fi fost obţinute diferite produse biocide destinate comerţului exterior în diferite state UE şi non-UE şi care ar fi avut în componenţă 70% alcool etilic, ce ar fi fost, ulterior, denaturat cu diferite substanţe. De asemenea, a fost constatat faptul că punctul de lucru al societăţii respective are autorizaţie doar pentru activităţi de ambalare, fabricarea altor produse alimentare, prepararea ceaiului şi a cafelei, precum şi fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice”, se arată în comunicat.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că agentul economic nu ar fi producător autorizat de alcool etilic şi nici nu s-ar fi aprovizionat cu un asemenea produs accizat.

“În fapt, pentru obţinerea alcoolului etilic, ce ar fi fost folosit la prepararea biocidelor, acesta ar fi achiziţionat în perioada mai-iunie 2020 (de la doi producători naţionali autorizaţi de Ministerul Sănătăţii), aproximativ 20.000 de litri de alcool sanitar. Ulterior, ar fi supus alcoolul unui proces de filtrare, pentru care ar fi folosit o instalaţie artizanală, destinată în mod obişnuit filtrării produselor viticole”, a mai precizat sursa citată.

În urma percheziţiei, poliţiştii au ridicat mostre conţinând alcoolul rezultat în urma filtrării artizanale (ce vor fi analizate în laborator autorizat), precum şi alte probe pentru soluţionarea cauzei.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani şi ai Biroului Vamal de Interior Botoşani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.