Procurorii de la Parchetul Tribunalului Bistriţa-Năsăud au anuţat, vineri, că au dispus efectuarea a trei expertize în cazul celor trei cadavre de copii găsite în podul unui bloc din Bistriţa-Bârgăului şi au format un cerc de suspecţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Angela Sîngeorzan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în cazul cadavrelor celor trei bebeluşi găsite în podul unui bloc din Bistriţa-Bârgăului se fac cercetări pentru două infracţiuni, una de omor calificat în cazul primelor două cadavre găsite în 9 martie, şi una de omor, în cazul celui de-al treilea cadavru, găsit în 10 martie.

Procurorii au dispus efectuarea a trei expertize în acest caz.

”S-a dispus efectuarea a trei expertize medico-legale: una traumatologică pentru stabilirea cauzei decesului, care este efectuată la Serviciul de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, o expertiză bio-criminalistică pentru stabilirea ADN, dispusă la Institutul Naţional de Criminalistică şi o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii cadavrelor şi a vârstei celor decedaţi, expertiză dispusă la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti. Procurorul criminalist va continua cercetările penale în funcţie de rezultatele celor trei expertize”, a spus Sîngeorzan.

Prim-procurorul adjunct a precizat că primele două cadavre au fost găsite în 9 martie de o femeie care făcea curăţenie în podul blocului şi era însoţită de către fiul său în vârstă de 12 ani.

”Două cadavre aflate în stare avansată de descompunere se aflau lângă o grindă de lemn, unul fiind învelit în mai multe articole de îmbrăcăminte, iar celălalt într-un sac de rafie, învelit de asemenea în articole de îmbrăcăminte. Astfel, au fost sesizaţi lucrătorii de poliţie care la rândul lor au sesizat procurorul criminalist. Prin urmare, în ziua următoare s-a efectuat o cercetare la faţa locului, ocazie cu care s-a descoperit încă un cadavru al unui nou născut, aflat de asemenea într-un sac, învelit în articole de îmbrăcăminte”, a spus Sîngeorzan.

Conform sursei citate, s-a format un cerc de suspecţi: ”Până în prezent s-au efectuat acte de cercetare penală, constând în cercetare la locul faptei, şi s-a alcătuit un cerc de persoane suspectate de a fi comis infracţiunile care formează obiectul dosarului”.

Anchetatorii au făcut mai multe percheziţii domiciliare şi au audiat persoane care ar avea informaţii despre acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.