Bistriţa-Năsăud: Ambulanţă privată care transporta pacienţi la dializă, implicată într-un accident rutier / Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una fiind transportată la spital

O ambulanţă privată, care transporta pacienţi la dializă, a fost implicată, joi seară, într-un accident rutier în judeţul Bistriţa-Năsăud. Primele date de la faţa locului arată că maşina a fost lovită din spate de un autovehicul. Unul dintre pacienţi a fost rănit, fiind dus la spital.

”Două persoane aflate într-o ambulanţă privată care efectua transportul pentru dializă au nevoie de îngrijiri medicale, după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier pe raza localităţii Vermeş. Victimele sunt conştiente şi cooperante”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Surse locale au precizat pentru News.ro că ambulanţa este un autovehicul de mici dimensiuni, iar primele date de la locul accidentului indică faptul că aceasta a fost lovită din spate de un autovehicul.

După ce pacienţii aflaţi în autosanitară au fost evaluaţi, unul dintre aceştia, care a suferit un traumatism de coloană, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale suplimentare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră