Poliţiştii de frontieră de la Borş I, judeţul Bihor, au descoperit, în urma unui control făcut pe sensul de intrare în ţară, un tractor marca New Holland care era căutat de autorităţile din Italia. Utilajul este estimat la 100.000 de lei şi a fost confiscat de poliţiştii de frontieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Tractorul se afla pe platforma tractată de un autoturism condus de un cetăţean român de 29 de ani.
 
"La Punctul de Trecere a Frontierei Borş I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 29 de ani, conducând un microbuz marca Volkswagen pe a cărui platformă era tractat un utilaj agricol - tractor, marca New Holland. La cadrul verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tractorul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia în cursul acestei luni. Cu privire la aspectele constatate, cetăţeanul român a declarat autorităţilor faptul că utilajul agricol a fost achiziţionat din Cehia pentru uz propriu, fără a cunoaşte că acest bun se afla în litigiu”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Poliţiei de Frontieră.
 
Tractorul, estimat la o valoare de 100.000 de lei, a fost confiscat de către poliţiştii de frontieră.
 
În cauză se fac cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.