Poliţiştii de frontieră de la Valea lui Mihai, judeţul Bihor, au prins opt cetăţeni români care au încercat să evite carantina, prezentând la controlul de frontieră contracte de muncă specifice lucrătorilor transfrontalieri, însă acestea erau false. Cei opt se întorceau, de fapt, din Danemarca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"La Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, jud. Bihor, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, opt cetăţeni români călătorind în două autoturisme înmatriculate în România. Cu ocazia verificării, pe lângă documentele de călătorie, aceştia au prezentat, pentru exceptarea de la măsura carantinării, contracte simplificate de muncă emise de un angajator din Ungaria, specifice lucrătorilor transfrontalieri”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Poliţiei de Frontieră.
 
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. 
 
"Cu această ocazie s-a mai constatat faptul că persoanele se întorceau din Danemarca, neavând calitatea de lucrător transfrontalier", se mai arată în comunicat.
 
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.