Bihor: Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Bihor: Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Două persoane au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren în Oradea. Mai multe echipaje au intervenit la accidentul feroviar, dar bărbatul şi femeia aflaţi în autoturism nu au putut fi salvaţi.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică, la un accident feroviar produs în cartierul Episcopia din Oradea, între un tren şi un autoturism în care se aflau două persoane.  
”Apelul a fost primit prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, în jurul orei 18:35, la faţa locului deplasându-se imediat patru echipaje de pompieri militari cu trei autospeciale de intervenţie, dintre care două de descarcerare grea şi cu o ambulanţă SMURD tip B2, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea”, au transmis pompierii.
Ei au adăugat că cele două victime, un bărbat şi o femeie, rămase captive între fiarele autoturismului, prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul a declarat decesul acestora.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră